Ce nu găsești?

joi, 31 iulie 2014

Recenzie- Jumătatea Rea

Titlu: Jumătatea Rea
Autor: Sally Green
Editura: TReI





Această carte mi-a fost oferită spre recenzare de către Librăria online Libris, librărie unde puteți găsi cărți în română și cărți în engleză la prețuri extrem de accesibile. De asemenea, Libris.ro a lansat o nouă promoție, Super sezonul reducerilor, promoție valabilă până pe 6 august, unde puteți beneficia de super discount-uri. Mulțumesc pentru sponsorizare!


Recenzie: 

Orice lucru e bun sau rău, numai după cum îl face închipuirea noastră.

Nathan a fost dintotdeauna copilul nedorit al familiei. Urât de familia lui, urmărit constant de Consiliu, copilăria lui Nathan nu a fost deloc ușoară. El era un fel de Harry în familia Dursley, cu excepția faptului că bunica și ceilalți doi frați ai lui, Deborah și Arran, au încercat totuși să îi fie alături, iar Nathan nu dormea sub scară, ci în pădure. Însă nicio bunică nu poate compensa lipsa mamei sau a tatălui.

Într-o lume în care magia există, Vrăjitorii Albi se integrează perfect în lumea oamenilor, iar Vrăjitorii Negri lasă în urma lor haos și disperare, vânați constant de un grup desemnat de Consiliu, Vânătorii (Vrăjitori Albi, abili, puternici și cruzi, mercenarii Consiliului). Nathan este singurul de felul său. Născut dintr-o mamă pură, Vrăjitoare Albă și un tată Vrăjitor Negru, unul dintre cei mai întunecați vrăjitori, Nathan este etichetat încă de la naștere, ca fiind un Vrăjitor Negru. Fără șansa de a se apăra, de a dovedi contrariul. Vrăjitor Negru, pur și simplu.

„-Înseamnă că tu ești un Semicod. Un Cod Negru. Non-Alb.
-Bunica spune că sunt vrăjitor Alb. [...]
-Ești pe jumătate Negru. ” 


Vizitele lui Nathan în Țara Galilor nu scapă neobservate de către consiliu, iar băiatul este capturat, desemnându-i-se un nou tutore. Închis într-o cușcă, într-un loc uitat de lume, Nathan învață să lupte, să citească, să se apere, să supraviețuiască, să nu își piardă mințile, aflându-se în grija unui Vânător, Celia, o femeie dură și capabilă.

„Șmecheria e să nu-ți pese. Să nu-ți pese că te doare, să nu-ți pese de nimic.”

Departe de cei dragi lui, Nathan nu își pierde speranța și începe să înțeleagă că nimeni nu este cu adevărat bun, așa cum nimeni nu este complet rău. Reușind să evadeze, după ce este adus în clădirea Consiliului, Nathan trebuie să facă tot posibilul să își primească Darurile, înainte să împlinească 17 ani, fiindcă niciun Vrăjitor, fie el pe jumătate Alb sau Negru, nu a supraviețuit fără Darul său. Pentru ca ceremonia să aibă loc, Nathan trebuie să o găsească pe Mercury, o Vrăjitoare Neagră care l-ar putea ajuta, însă prețul pe care aceasta îl cere, poate fi prea mare pentru Nathan.  


Părere: 

Voi începe cu începutul, care a fost atât de intens, încât n-am putut să mă opresc din citit până pe la jumătatea cărții. Totul era atât de interesant, de palpitant, de frustrant. Ce se întâmplă? Cum a ajuns tipul ăsta aici? Cine e tipul ăsta? Toate întrebările pe care ți le pui, când o carte e atât de bună. Aflăm rapid detalii despre Nathan, despre familia lui, despre Vrăjitori și Supuși, Consiliu, Vânători, Alb și Negru. Totul este atât de interesant încât nu pot pune cartea jos decât pentru câteva minute. Pe parcurs însă, ritmul crește, acțiunea se precipită, ceea ce nu am apreciat complet. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să aibă mai multă răbdare, să descrie totul mai detaliat. Da, aș fi vrut să fie mai mult din cartea asta. Aș fi vrut să nu se termine așa. Cel puțin acum știu sigur că o să îmi cumpăr și volumul doi.

Privind personajele, mi-a plăcut mult de Nathan. De el, de Celia, de Gabriel și de Rose, de Mercury, de bunică. Din punctul acesta de vedere, Sally Green a știut ce face. Personajele sunt veridice, cu gesturi reale, care fac ca toată povestea să fie și mai credibilă.

Per total, cartea este bună, foarte bună, cu o poveste captivantă din care reiese că nu nimeni nu e bun sau rău în întregime, că faptele și originea părinților nu le definesc pe cele ale copiilor și că lumea este crudă, nedreaptă, iar acțiunile tale nu contează, nu cu adevărat; deși ești pe Jumătate Bun, întotdeauna vei fi pe Jumătate Rău.

Notă: 

4,5/5


marți, 22 iulie 2014

Revin la tine, meduză!

Vai mie, lume! Am terminat! Oficial, m-am întors pe blog, pe facebook, pe twitter, mail, wordpress și tumblr și toate site-urile din lume, dar cel mai important, m-am întors la a fi eu, pentru că asta mi-a lipsit cel mai mult.


Am luat bacul. Meh. Rușinos, dar l-am luat. Se putea și mai rău, dar din nou, se putea și mult, mult mai bine. A fost prima mea criză serioasă. Și a trebuit să îmi revin rapid, pentru că urmau alte examene. Am învățat gramatică grație unei profesoare uimitoare, căreia îi mulțumesc enorm, pentru că am avut doar două luni la dispoziție să pun la punct... cam toată gramatica limbii române. (problemele sunt foarte nutritive la micul dejun)


Și da, astăzi am terminat. Aseară am avut a doua criză serioasă, dar acum sunt bine. Adică nu, sunt mai mult decât bine. Sunt în vacanță oamenilor! Bine, încă mă roade pe dinăuntru nevoia de a ști naibii dacă am intrat sau nu la facultate, dar nu mai pot să fac asta. Îmi ajunge jumătate de an de stres, panică, nesomn și epuizare fizică și psihică. Astăzi când am ieșit din examen, am început în sfârșit să plâng. Am terminat.

Ok, deci anul meu s-a terminat. Au fost doi ani într-unul singur, sau cel puțin așa s-a simțit. A fost un an al extremelor. Am avut un job pentru prima oară, btw. An al extremelor. Am învățat multe lucruri, dar cel mai important, am învățat că întotdeauna există o soluție, contează doar să nu te pierzi pe tine însuți, să știi cum să te regăsești, să te liniștești și să mergi mai departe cu capul sus.
Și da, le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, dar cel mai și cel mai mult, mamei. Pentru că #mama.

Am pierdut multe pe aici, am ratat concursuri, maratoane, lepșe și sunt în urmă cu multe chestii. Dar încep să recuperez. Mi-a fost super dor de blog, de blogosferă, de prietenii pe care mi i-am făcut pe aici și mă bucur că în sfârșit am revenit. Mai încă multe să vă povestesc, dar deocamdată, e suficient. Sunt recunoscătoare pentru tot.
 Ce mai faceți? Cum mai sunteți? Ce ați mai citit, văzut, auzit, gustat, simțit? Vacanță? Lectură? Înghețată? Iubire? Doamne, mi-ați lipsit!
Nu uitați de concurs!  (Link) Dacă nu v-ați înscris, mai aveți cam 9 zile să o faceți! Vă spun eu, că nu veți regreta! ;) Și mulțumesc că v-ați înscris atât de mulți până acum! :*

Meduza vă iubește!