Ce nu găsești?

miercuri, 31 decembrie 2014

Let it snow Book Tag

A trecut ceva timp de când n-am mai făcut o astfel de postare, așa căăă mă apuc de treabă; nu vreau să mă prindă noul an cu lucruri neterminate. Mulțumesc Cristina, Diana și Crina pentru tag.


1. Ce carte te introduce cel mai bine în spiritul sărbătorilor de iarnă?

Aș spune seria Harry Potter, fiindcă ori de câte ori mă gândesc la cărțile lui Rowling, văd în primul rând trei lucruri: Harry, magie, Crăciun. Dar ar mai fi și Aripi de zăpadă, volumul 4 din Cireșarii :)



   2. Afară este viscol iar tu ai rămas blocat/ă în casă din cauza nămeților. Ce personaj ai prefera să iți țină companie?

Dacă ar fi din filme, aș spune Stiles Stilinski, dar sunt sigură că asta se referă la cărți. *oftez*. O voi alege pe Tris, fiindcă știu că îi place mâncarea bună, iar eu se întâmplă să fiu o bucătăreasă de nota 10. 

3. Participi la o bătaie cu bulgări. Pe care personaj cu inima înghețată l-ai lovi primul?
Pe Daemon Black, un pic.

   4. Cu ce familie ficțională ți-ai petrece sărbătorile?
Inițial m-am gândit la familia Weasley, dar apoi m-am răzgândit. Nop. Aleg familia mea peste orice altceva :) 
 
5. Cu cine ai vrea să te săruți sub vâsc?
Dacă tot trebuie să răspund... (mihihi.) păi, Eric Northman.


  6. Ce personaj a fost pe lista celor răi, dar a reușit până la urmă să ajungă pe lista celor buni?
Fără alte introduceri, taa-daam: 


 7. Ești singur/ă acasă când 2 hoți se strecoară înăuntru. Ce personaj ai prefera să te ajute să scapi de ei?

  8. Canalul Hallmark găzduiește un maraton cu filme specifice sărbătorilor. Ce carte are cea mai cheesiest copertă?
 Nu înțeleg întrebarea, așa că nu voi răspunde :D 
 
  9. Împrăștie spiritul spiritul sărbătorilor de iarnă și alege câteva persoane care să facă acest tag!
Câteva? Huh. Awaked (go, Măr, go!), Denisa C, Madeline, Ralu, Raisa, Sara, Bianca Ioana, Simona Husaru, iri, Leontina, Ancuța, Pufuleț, Ghanda, Cioburi de vise și scuze dacă am uitat pe cineva.

 De fapt, sigur trebuia să mai menționez aici mulți alți bloggeri, dar trebuie să fug acum. Revin ceva mai târziu cu o altă postare! 

Meduza, încheiat!

 

4 comentarii:

  1. Leaaapșaaa! De când nu am mai completat una! Mulțumesc frumos pentru nominalizare, Furelise! >:D<
    Foarte bună alegerea de la 7! :-D

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc mult pentru leapșă! Same thing here, a trecut mult de la ultima. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Tocmai am rezolvat si eu aceasta leapsa :) waaa, Stiles ar fi fost o alegere perfecta <3, se pare ca ne potrivim la cateva intrebari :D

    RăspundețiȘtergere

Lasă un comentariu :)