Ce nu găsești?

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

chit chat

Bună, dragilor!

Știu că am cam lipsit puțin din blogosferă, dar am un motiv întemeiat. Tocmai am început prima mea sesiune, cunoscută în rândul studenților drept stresiune și implică examene, proiecte și restanțe. ce.

Ideea este că nu mă plâng, vă povestesc. Este și puțin amuzant, dacă privești totul dintr-o perspectivă pozitivă. Am dat primul examen ieri, pe 23 și a fost cel mai înspăimântător dintre toate (așteptăm nota). Disciplina se numește istoria culturii și a mentalităților și este unul dintre cele mai interesante cursuri pe care le-am avut până acum, unul din motivele pentru care vă voi recomanda într-o disperare această facultate.

Vă voi posta zilele viitoare o recenzie a unei cărți minunate pe care am primit-o de la Libris. Este o carte care insuflă patriotism și iubire față de țară și asta vreau să simțiți și voi când veți citi recenzia. Privitor la noile cărți, nu mi-am cumpărat foarte multe în ultimul timp, dar nu e timpul pierdut. (la tine mă uit, GG Marquez!). Am de recuperat mult, fiindcă n-am mai citit o carte pentru mine de ceva timp.

Voi ce ați mai citit? Știu că asupra unora planează neliniștea provocată de Bacalaureat, sau de examene; been there, done that, vă înțeleg perfect, dacă vreți să vă văitați, puteți să o faceți, nu vă judec, nu vă cert, e super în regulă.  Cum merge cu învățatul? Dacă aveți nevoie de informații privitoare la facultatea la care sunt, voi fi bucuroasă să vă răspund.

Meduza vă iubește! 
 

7 comentarii:

  1. Hei, Meduză! ^_^ Sunt eu, Cioburi de Vise, mi-am schimbat numele.
    Chiar aș vrea să-mi spui mai multe despre facultate! Aștept informații de la tine.
    Multă baftă și mult spor la învățat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei! Bine că mi-ai spus cine ești, aș fi fost destul de confuză altfel. Te voi contacta pe facebook și îți voi spune tot ce știu :) Baftă și ție! Te pup!

      Ștergere
  2. Hei!
    Ca bine zici cu bacul si cu toate examenele. Nu ma plâng, sunt o fire mai indiferenta, dar tot e un stres continuu..
    Sunt curioasa cum o sa fiu eu la anul, pe vremea asta in sesiune. Panicata, plansa toata, lafel de indiferenta?!
    Am reușit decand a inceput anul sa citesc 3 carti, ceea ce ma încânta si ma face sa cred ca voi termina challenge-ul de anul aceata de pe Goodreads.

    Si noi te iubim si te pupam! Succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Madeline! ^_^ Mă bucur să aud de la tine! Sesiunea este o experiență pe care o doresc tuturor. Este o perioadă prin care toți ar trebui să trecem, măcar o dată și nu, nu sunt ironică, eu chiar cred asta :) Succes cu învățatul și cu goal-ul de pe GoodReads :)

      Ștergere
  3. hai ca la icm e dragut :)) mie alea la rp mi s-au parut mereu cele mai naspa :-s

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi da, de fapt, nici n-a fost atât de greu și am și punctaj mare la seminar. :)) Lucky me, I guess. La relații publice am luat un 10 la unul dintre teste. Din nou, lucky me :))

      Ștergere
  4. Un mic tag: http://denisamada.blogspot.ro/2015/01/ultimate-book-tag.html

    RăspundețiȘtergere

Lasă un comentariu :)