Ce nu găsești?

duminică, 1 martie 2015

Intalnire cu Chris Simion, prima zi din turneu

      Bună! Tocmai m-am întors de la Cărturești Verona și vreau să vă povestesc evenimentul la care am luat parte, întâlnirea cu autoarea noii cărți apărute la Editura TReI, „40 de zile”.


M-am plimbat întâi puțin prin Cărturești, fiindcă îmi este foarte drag acel loc și apoi am mers la Grădina Cafe Verona, care se află foarte aproape de librărie. Chris Simion se afla acolo, salutându-și prietenii și am recunoscut-o doar pentru că am văzut-o pe copertele cărților sale.

Magdalena Mărculescu, directorul editorial de la TReI a inițiat acest dialog frumos, spunându-ne câteva ceva despre carte și punând întrebări, întrebări la care autoarea Chris Simion a răspuns așa cum numai un om care se cunoaște, care se iubește pe sine poate răspunde. Chris Simion pare un om fără vârstă, un suflet tânăr, cu o voce caldă și o inteligență vie. Am ascultat-o fascinată, parcă a trăit 10 vieți, nu una, atât de multe lucruri are de spus!

     „Pentru mine nu există experiențe bune sau experiențe rele. Există doar experiențe.” Spunea foarte frumos autoarea. De altfel, subiectul celor 40 de zile, timp în care a fost scrisă cartea cu același nume, a fost destul de des adus în discuție. „40 de zile nu este o poveste. Este o stare.

(stânga) Magdalena Mărculescu și Chris Simion (cu codițe ^_^)

      La eveniment au fost destul de mulți oameni, de toate vârstele, ceea ce m-a bucurat. Printre cei sosiți s-a numărat și Andreea Berecleanu (prezentatoare de știri, Antena 1) la care m-am holbat destul de mult. (scuze.) Dar e atâât de frumoasă! În plus, erau reporteri și de la Realitatea TV și o mulțime de fotografi și cameramani. Se întâmplă? Se întâmplă, oameni buni! Debutul meu la televizor are loc astăzi!


       Un alt răspuns al autoarei care mi-a plăcut foarte mult și pe care l-am reținut, a fost următorul: „Nu mi-am propus niciodată să-mi depășesc creația, așa cum nu mi-am propus niciodată să scriu pentru ceilalți.” Cum să nu vrei să fii prieten cu astfel de om? Aș putea să o ascult vorbind despre orice, pentru că oricare ar fi subiectul, ea ar vedea o altă latură, întotdeauna alta. Un om loial, frumos, profund.

      Per total, evenimentul a fost interesant, un dialog firesc între autoare și invitați și nu regret efortul depus pentru a fi prezentă. Sper din tot sufletul ca turneul autoarei să decurgă bine și să ne revedem pe 9 aprilie, la Cărturești Carusel pentru încheierea acestui periplu.

3 comentarii:

  1. Hello! Ce frumos ca ai fost, te felicit. La Iasi vine pe 5 martie, joi, la Librarium, cred ca voi merge si eu! Iti spun cum a fost, as vrea sa-i cer un autograf pe cartea "Ce ne spunem cand nu ne vorbim". Oare o sa-mi dea? :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur o să îți dea autograf, este foarte deschisă și super de treabă :)

      Ștergere
  2. Îmi place cum ai descris evenimentul de la Cărturești, se simte că te-ai bucurat să fi acolo și într-adevăr ai transmis asta prin intermediul acestei postări. Sper să mai participi la soiul ăsta de întâlniri pentru că așa aflu și eu cum sunt meeting-urile livrești.:)

    RăspundețiȘtergere

Lasă un comentariu :)